Ce este un Maestru

Maestrul nu e decât o oglindă. El se deschide spre Dumnezeu, așa cum fereastra se deschide spre cer. Ceea ce vezi în maestru nu are legătură cu maestrul; el nu mai este. Ceea ce vezi prin fereastră nu are legătură cu fereastra, ci cu cerul, cu stelele, cu răsăritul, cu pasărea în zbor, cu florile. Nimic din ceea ce vezi prin fereastră nu are de-a face cu fereastra; fereastra nu e decât o deschidere. Maestrul nu e decât o cale.

Dacă te poți abandona, dacă poți avea încredere în maestru, atunci i te-ai abandonat lui Dumnezeu, i te-ai încredințat lui Dumnezeu. Iar mai devreme sau mai târziu vei ieși negreșit sub cerul liber. Îi vei rămâne recunoscător de-a pururi maestrului deoarece fără fereastră n-ar fi existat cerul, n-ar fi existat decât ziduri. Dar trebuie să treci prin maestru și să ajungi dincolo. Nu trebuie să te agăți de fereastră; cadrul ferestrei nu trebuie să rămână un obstacol.

Astfel că maestrul perfect e acela care te ajută să te abandonezi prin el lui Dumnezeu, nu lui. Sigur că la început pare că te abandonezi ferestrei, fiindcă ea e singura prin care poți fi în legătură cu cerul; se poate chiar să începi să venerezi cadrul ferestrei. Asta s-a întâmplat în mod repetat în istoria conștiinței omenești.

Buddha e o fereastră, la fel e Mahavira, la fel e Christos, la fel e Mahomed. Dar tu uiți de cer; închizi ochii și începi să te închini ferestrei. Ai ratat esențialul.

Nu mie trebuie să vă închinați.

Munca unui maestru adevărat e aceea de a deveni din ce în ce mai nefolositor discipolului. Buddha spune: dacă mă întâlnești în cale, omoară-mă imediat. Maestrul n-ar vrea să stea între tine și divin, iar dacă maestrul vrea să stea între tine și divin, atunci nu e deloc un maestru. Dacă te învață să te agăți, atunci învățătura lui e lumească; dacă te învață cum să nu te agăți, atunci învățătura lui e dumnezeiască.

Funcția unui maestru e cu adevărat una foarte delicată, căci la început trebuie să te ajute să i te abandonezi lui, cunoscând pericolul – dar trebuie să-și asume riscul. Pe măsură ce discipolul se apropie, pe măsură ce devine un devot, maestrul îl ajută să înțeleagă unde trebuie să ajungă.

Începutul stării de discipol nu e și sfârșitul său. Începutul trebuie să fie puțin fals, pentru simplul motiv că trăiești într-o lume de minciuni. Nu înțelegi decât limbajul, ceea ce e dincolo de limbaj nu înțelegi; de aceea trebuie să ți se vorbească în cuvinte. A vă vorbi în cuvinte ca să vă determin să fiți tăcuți e un demers foarte paradoxal! Voi înțelegeți relația; iubirea n-o înțelegeți.

Maestrul te ajută mai întâi să creezi o relație între el și tine, apoi se retrage, treptat-treptat; pe măsură ce tu devii mai capabil, el se retrage. Te ajută să te eliberezi de el.

(Zice Osho în „Îndreptar spiritual”)

Despre moralitate și religie.

Un om cu adevărat religios nu e preocupat de moralitate pentru că moralitatea este doar un joc. Trebuie să joci după regulile jocului pentru că trebuie să trăiești laolaltă cu mulți oameni. Moralitatea există pentru că trebuie să fiți în contact cu foarte mulți oameni. Nu are nimic de-a face cu esența voastră, are de-a face cu relațiile voastre.

De exemplu, dacă ești singur pe pământ și găsești o geantă plină de ducați și aur și bani, va fi imoral să o păstrezi? Dacă ești singur pe pământ, atunci nu se pune problema de moralitate sau imoralitate. Dacă ești singur pe pământ poți fi hoț? E imposibil, pentru că trebuie să existe altcineva de la care să poți fura, ai nevoie de altul ca să poți fura. Dacă ești singur pe pământ nu poți fi hoț. Dacă ești singur pe pământ, poți minți? E imposibil. Pe cine vei minți? Ca să minți e nevoie de altcineva.

Moralitatea ține întotdeauna de relații și religia este un ceva care se petrece în singurătate.

(Zice Osho în „Adevăratul înțelept”)

Despre a compara.

Mintea continuă să compare. Continuă să compare în fiecare moment și așa reușește să rateze splendoarea. Voi ratați splendoarea absolută pentru că mintea voastră continuă să compare.

Dați peste o tufă de trandafiri și vedeți un trandafir – imediat mintea compară: ați văzut trandafiri mai mari, acesta nu e nimic. Dar acest trandafir este acest trandafir, nu are nimic de-a face cu niciun alt trandafir. Poate că există trandafiri mai mari, poate că există trandafiri mai frumoși, dar acest trandafir are propria lui frumusețe, are propria lui realitate, are propria lui autenticitate, aiciacum. De ce o ratați printr-o comparație? Priviți-l – niciun alt trandafir nu vă poate oferi ceea ce vă oferă acest trandafir! Priviți-l, bucurați-vă de el, dansați cu el, cântați un cântec lângă el, deschideți-vă inima în fața lui. Lăsați-l să își răspândească parfumul spre ființa voastră, lăsați-l să curgă spre inima voastră și veți curge spre el. De ce să comparați? Pentru că după ce învățați nonsensul comparației veți rata totul. Apoi într-o altă zi va apărea un alt trandafir și îl veți rata și pe acela.

Și situația este ridicolă pentru că ați ratat un trandafir și veți rata un altul când vă veți gândi că „Acel trandafir era frumos,” și când erați lângă acel trandafir vă gândeați la alți trandafiri – dar nu v-ați uitat niciodată la nimic. O minte comparativă, o minte care compară, care ratează totul și continuă să creadă că alții, care nu mai sunt prezenți, erau mai frumoși.

Fiți prezenți în fiecare moment. Și după ce ați trăit clipa, n-o duceți cu voi – nu e nevoie.

(Zice Osho in „Adevăratul înțelept”)

Despre a dărui.

Când dați fără tragere de inimă nu dați cu adevărat; doar când dați cu iubire o faceți în mod real. Când dați fără tragere de inimă, vi s-a luat, vi s-a furat – vă simțiți jefuiți. Când o faceți cu iubire în voi înflorește ceva: cineva a acceptat ce doreați să împărtășiți, v-a acceptat darul – ați fost binecuvântați.

(Zice Osho în „Adevăratul înțelept”)

 

“Dacă ceea ce primeşti îţi poate fi furat, cine are puterea să-ţi fure ceea ce dăruieşti”

(Zice Antoine de Saint Exuperi in „Citadela”)

Despre sfinți și păcătoși.

Se spune că un sfânt nu poate fi trimis în iad pentru că el cunoaște alchimia – știe cum să-l transforme. Ați auzit că păcătoșii merg în iad și sfinții în rai, dar ați auzit greșit. Este exact invers. Oriunde merg păcătoșii, ei își creează iadul și oriunde merg sfinții apare raiul. Sfinții nu sunt trimiși în rai – nu e nimeni care să trimită, nu e nimeni care să se ocupe de toate astea, nu e nimeni – dar oriunde merg, așa se întâmplă: ei își creează raiul, ei își duc raiul cu ei, în ei. Și păcătoșii? Îi trimiți în rai, ei creează iad; nu pot face altfel.

Deci care e definiția unui sfânt, sau a unui păcătos?

Definiția mea este: un sfânt este o persoană care a ajuns să cunoască secretul alchimic al transformării a orice în rai, iar un păcătos este o persoană care nu știe secretul transformării lucrurilor în existențe frumoase. Mai degrabă invers, face lucrurile urâte. Orice sunteți se va reflecta în jurul vostru, așa că nu încercați să fiți altceva și nu încercați să fiți altundeva.

(zice Osho în „Adevăratul înțelept”)

Despre rugaciune.

De fapt, când vă rugați cu adevărat nu faceți absolut nimic. Rugăciunea nu înseamnă a face ceva, înseamnă doar a fi. A fi în prezența lui Dumnezeu este o rugăciune, a simți prezența lui Dumnezeu este o rugăciune, a vă dizolva în el este rugăciune.

(zice Osho in „Adevăratul înțelept”)

Despre iubirea de Dumnezeu.

Iubiți-vă pe voi și apoi brusc vă veți vedea reflectați peste tot. Sunteți o ființă umană și toate ființele umane sunt exact ca voi: doar formele diferă, numele diferă, dar realitatea este aceeași. Și continuați să mergeți din ce în ce mai departe… atunci animalele sunt și ele la fel ca voi. Forma diferă ceva mai mult, dar ființa… Apoi copacii sunt și ei ca voi. Mergeți din ce în ce mai departe, valurile… Apoi chiar și pietrele, pentru că și ele există, și voi existați. Existența este la fel, similară.

Acesta este singurul mod de a-l iubi pe Dumnezeu: începeți prin a vă iubi pe voi și lăsați iubirea să se răspândească. Apoi, să nu cunoașteți limite, mergeți din ce în ce mai mult spre infinitate. Asta înseamnă rugăciune, aceasta este devoțiunea.

 

(zice Osho în „Adevăratul înțelept”)

Despre iubire.

Iubirea este non-posesivă. Iubirea nu are nimic de-a face cu altcineva, este starea voastră de a fi. Iubirea nu este o relație. O relație este posibilă, dar iubirea nu este o relație, o relație poate exista, dar iubirea nu este restrânsă la ea. Este dincolo de ea, este mai mult decât atât.

Iubirea este un mod de a fi. Când este o relație nu poate fi iubire pentru că cei doi există. Și când există acolo două egouri va apărea imediat și un conflict constant. Deci ceea ce voi numiți iubire este o luptă continuă.

 

…iubirea, pentru mine, nu poate fi o acțiune – nu puteți face eforturi în direcția ei. Iubirea nu e un lucru pe care să poți să-l faci. Puteți fi iubire, dar nu puteți să o faceți. Și apoi iubirea are o mare frumusețe și nemișcare, o tăcere… și atunci devine rugăciune.

(zice Osho în „Adevăratul înțelept”)

Despre întrebări și răspunsuri.

Sunteți atât de înconjurați de răspunsuri încât în confuzie, în marea de informații, vă este aproape imposibil să găsiți întrebarea corectă, și cheia este întrebarea corectă.

Eu nu vă dau niciun răspuns. Dacă ați venit la mine pentru vreun răspuns, ați venit la persoana greșită. Eu nu vă dau hărți ale conștiinței. Nu. Eu nu vă ofer un concept despre Dumnezeu. Eu vă ofer doar o sete, o sete intensă; vă ofer intensitatea setei de a cunoaște propria întrebare autentică. Atunci lucrurile se rezolvă singure – răspunsul urmează după întrebare. Nu există nicio îndoială, așa a fost mereu. Aceasta este natura situației: întâi căutați întrebarea și răspunsul o va urma.

(zice Osho în „Adevăratul înțelept”)

Despre grația divină.

Grația este pur și simplu natura existenței. Nimeni nu v-o dă și nu o face să curgă asupra voastră. Nu este un premiu dat sfinților pentru că se dovedesc a fi băieții buni. Nimeni nu o oprește să ajungă la voi pentru că sunteți păcătoși și n-ați ascultat niciodată de sfatul preoților, al bisericilor, al religiei organizate, pentru că ați fost rebeli, așa că nu i se permite să ajungă la voi.

Nimeni nu dă și nimeni nu interzice. Grația este existențială: pur și simplu este acolo, face parte din viață. Nimeni nu v-o dă, dar puteți s-o primiți; nimeni nu îi interzice să ajungă la voi, dar voi puteți să n-o lăsați. Depinde de voi.

(zice Osho în „Adevăratul înțelept”)