Maestrul nu e decât o oglindă. El se deschide spre Dumnezeu, așa cum fereastra se deschide spre cer. Ceea ce vezi în maestru nu are legătură cu maestrul; el nu mai este. Ceea ce vezi prin fereastră nu are legătură cu fereastra, ci cu cerul, cu stelele, cu răsăritul, cu pasărea în zbor, cu florile. Nimic din ceea ce vezi prin fereastră nu are de-a face cu fereastra; fereastra nu e decât o deschidere. Maestrul nu e decât o cale.
Dacă te poți abandona, dacă poți avea încredere în maestru, atunci i te-ai abandonat lui Dumnezeu, i te-ai încredințat lui Dumnezeu. Iar mai devreme sau mai târziu vei ieși negreșit sub cerul liber. Îi vei rămâne recunoscător de-a pururi maestrului deoarece fără fereastră n-ar fi existat cerul, n-ar fi existat decât ziduri. Dar trebuie să treci prin maestru și să ajungi dincolo. Nu trebuie să te agăți de fereastră; cadrul ferestrei nu trebuie să rămână un obstacol.
Astfel că maestrul perfect e acela care te ajută să te abandonezi prin el lui Dumnezeu, nu lui. Sigur că la început pare că te abandonezi ferestrei, fiindcă ea e singura prin care poți fi în legătură cu cerul; se poate chiar să începi să venerezi cadrul ferestrei. Asta s-a întâmplat în mod repetat în istoria conștiinței omenești.
Buddha e o fereastră, la fel e Mahavira, la fel e Christos, la fel e Mahomed. Dar tu uiți de cer; închizi ochii și începi să te închini ferestrei. Ai ratat esențialul.
Nu mie trebuie să vă închinați.
Munca unui maestru adevărat e aceea de a deveni din ce în ce mai nefolositor discipolului. Buddha spune: dacă mă întâlnești în cale, omoară-mă imediat. Maestrul n-ar vrea să stea între tine și divin, iar dacă maestrul vrea să stea între tine și divin, atunci nu e deloc un maestru. Dacă te învață să te agăți, atunci învățătura lui e lumească; dacă te învață cum să nu te agăți, atunci învățătura lui e dumnezeiască.
Funcția unui maestru e cu adevărat una foarte delicată, căci la început trebuie să te ajute să i te abandonezi lui, cunoscând pericolul – dar trebuie să-și asume riscul. Pe măsură ce discipolul se apropie, pe măsură ce devine un devot, maestrul îl ajută să înțeleagă unde trebuie să ajungă.
Începutul stării de discipol nu e și sfârșitul său. Începutul trebuie să fie puțin fals, pentru simplul motiv că trăiești într-o lume de minciuni. Nu înțelegi decât limbajul, ceea ce e dincolo de limbaj nu înțelegi; de aceea trebuie să ți se vorbească în cuvinte. A vă vorbi în cuvinte ca să vă determin să fiți tăcuți e un demers foarte paradoxal! Voi înțelegeți relația; iubirea n-o înțelegeți.
Maestrul te ajută mai întâi să creezi o relație între el și tine, apoi se retrage, treptat-treptat; pe măsură ce tu devii mai capabil, el se retrage. Te ajută să te eliberezi de el.
(Zice Osho în „Îndreptar spiritual”)