Despre înțelegerea intelectuală

Osho, de ce călugării Zen au nevoie să trăiască lângă maeștrii lor timp de zece, douăzeci sau chiar patruzeci de ani, înainte să se producă iluminarea instantanee?

Din cauza stupidității lor. Poți atinge iluminarea într-o singură clipă sau poți aștepta timp de patruzeci de ani; depinde cât de greu de cap ești. Poți aștepta vieți întregi. Depinde cât de atașați sunteți de ignoranță. Maestrul Zen nu este responsabil pentru faptul că discipolul a așteptat patruzeci de ani să atingă iluminarea. Responsabilitatea este a discipolului. Trebuie că era foarte, foarte prost, un nerod sadea. Nu-i intra nimic în cap. Ori era foarte dotat intelectual. Indiferent ce-i spunea maestrul, el înțelegea totul imediat, din punct de vedere intelectual. Nu prindea înțelesul real, cel care poate fi transmis doar de la inimă la inimă. Acest tip de înțelegere apare numai într-o comunicare profundă, în care inimile sunt conectate.

Cei care trebuie să aștepte timp de patruzeci de ani sunt fie foarte proști, fie foarte bine informați. În ambele cazuri este vorba de prostie. Sunt fie pandiți, fie idioți, adică totuna. Pandiții înțeleg și mai puțin ca idioții. Un idiot mai înțelege câte ceva, din cauză că are o minte simplă. Nu are o minte complicată. Dacă se întâmplă să pătrundă ceva în ea, atunci el înțelege.

Omul informat, în schimb – erudiții, logicienii, teologii, filozofii – posedă straturi peste straturi de informații, de care este aproape imposibil să treacă vreo înțelegere. Dacă ești simplu, lucrurile se petrec repede. Dacă nu ești simplu, va trebui să aștepți să înțelegi mai întâi modul în care complexitatea creează probleme.

Singurii responsabili pentru cât de repede înțelegeți sunteți voi. Maestrul este doar o prezență. Vă puteți folosi de ea sau nu. Este asemeni soarelui, a unei lămpi care dă lumină: puteți deschide ochii și veți vedea, dar dacă nu-i deschideți, lampa nu vă va forța în vreun fel să deschideți ochii. Nici chiar soarele nu poate face asta. Așa că rețineți: dacă așteptați, este din cauza voastră – fie a deșteptăciunii, fie a stupidității voastre. Renunțați la amândouă. Așa veți deveni discipoli, renunțând și la stupiditate, și la cunoștințe. Când renunțați la ele, nu mai este nicio barieră: sunteți vulnerabili, deschiși. În acea stare de deschidere, iluminarea poate să apară în orice moment.

(zice Osho în „Yoga, o nouă direcție”)

Cum putem privi viața

Lao Tzu trecea printr-un sat împreună cu discipolii săi. A văzut un bărbat care avea cocoașă. Le-a spus discipolilor săi: „Duceți-vă la cocoșatul acela și întrebați-l cum se simte, fiindcă am auzit că asupra orașului s-a abătut necazul. Regele i-a forțat pe toți tinerii și pe toți bărbații în putere să se ducă la armată.”
Discipolii s-au dus la cocoșat și l-au întrebat. Cocoșatul le-a spus: „Sunt fericit! Din cauza cocoașei mele, pe mine nu m-au luat. Nu le sunt de folos, iar asta m-a salvat.”
Discipolii s-au întors și i-au spus lui Lao Tzu ce auziseră. Acesta le-a zis: „Să țineți minte asta. Fiți inutili. Altminteri veți deveni carne de tun în război.”

Altădată, pe când treceau printr-o pădure, au ajuns lângă un copac falnic: o mie de căruțe s-ar fi putut odihni la umbra lui. Întreaga pădure era tăiată, mii de tâmplari lucrau acolo. Lao Tzu le-a zis discipolilor: „Aflați ce s-a întâmplat. De ce n-au tăiat copacul acesta falnic?”
Discipolii s-au dus și au întrebat; tâmplarul le-a spus: „Copacul acela nu e bun de nimic. Ramurile lui nu sunt drepte, nu poți să faci mobilă din ele; iar dacă îl arzi, face atât de mult fum încât nu poate fi folosit drept carburant. Iar frunzele îi sunt atât de amare încât nici măcar animalele nu vor să le mănânce. Așa că nu e bun de nimic. De aceea nu l-am tăiat.”
Se spune că Lao Tzu a început să râdă și le-a zis discipo- lilor: „Fiți ca acel copac, inutili. Și atunci nimeni nu vă va tăia. Și uitați-vă la copacul acesta, cât de mare s-a făcut, doar pentru că e inutil!”

Viața poate fi privită în două moduri. Fie o privești ca fiind utilitară – un lucru trebuie folosit pentru altceva; viața devine atunci un mijloc, și există un scop care trebuie împlinit. Sau viața poate fi luată ca o distracție, nu ca o utilitate. Și atunci momentul acesta e totul, nu există niciun obiectiv, niciun scop.

 

(din „Tao rostit” de Osho)

Coperta 1 de la cartea „Tao rostit” de Osho