Lao Tzu trecea printr-un sat împreună cu discipolii săi. A văzut un bărbat care avea cocoașă. Le-a spus discipolilor săi: „Duceți-vă la cocoșatul acela și întrebați-l cum se simte, fiindcă am auzit că asupra orașului s-a abătut necazul. Regele i-a forțat pe toți tinerii și pe toți bărbații în putere să se ducă la armată.”
Discipolii s-au dus la cocoșat și l-au întrebat. Cocoșatul le-a spus: „Sunt fericit! Din cauza cocoașei mele, pe mine nu m-au luat. Nu le sunt de folos, iar asta m-a salvat.”
Discipolii s-au întors și i-au spus lui Lao Tzu ce auziseră. Acesta le-a zis: „Să țineți minte asta. Fiți inutili. Altminteri veți deveni carne de tun în război.”
Altădată, pe când treceau printr-o pădure, au ajuns lângă un copac falnic: o mie de căruțe s-ar fi putut odihni la umbra lui. Întreaga pădure era tăiată, mii de tâmplari lucrau acolo. Lao Tzu le-a zis discipolilor: „Aflați ce s-a întâmplat. De ce n-au tăiat copacul acesta falnic?”
Discipolii s-au dus și au întrebat; tâmplarul le-a spus: „Copacul acela nu e bun de nimic. Ramurile lui nu sunt drepte, nu poți să faci mobilă din ele; iar dacă îl arzi, face atât de mult fum încât nu poate fi folosit drept carburant. Iar frunzele îi sunt atât de amare încât nici măcar animalele nu vor să le mănânce. Așa că nu e bun de nimic. De aceea nu l-am tăiat.”
Se spune că Lao Tzu a început să râdă și le-a zis discipo- lilor: „Fiți ca acel copac, inutili. Și atunci nimeni nu vă va tăia. Și uitați-vă la copacul acesta, cât de mare s-a făcut, doar pentru că e inutil!”
Viața poate fi privită în două moduri. Fie o privești ca fiind utilitară – un lucru trebuie folosit pentru altceva; viața devine atunci un mijloc, și există un scop care trebuie împlinit. Sau viața poate fi luată ca o distracție, nu ca o utilitate. Și atunci momentul acesta e totul, nu există niciun obiectiv, niciun scop.
(din „Tao rostit” de Osho)
Coperta 1 de la cartea „Tao rostit” de Osho
