Într-o dimineaţă, Buddha a venit într-un sat, iar cineva l-a întrebat: „Există Dumnezeu?”

Buddha i-a răspuns: „Nu, nu există Dumnezeu.”

La prânz a venit altcineva la el şi i-a spus:

„Eu cred că nu există Dumnezeu. Ce ai de zis despre asta?”

Iar Buddha i-a răspuns: „Există Dumnezeu.”

Seara, o a treia persoană i-a spus lui Buddha: „Nu ştiu dacă Dumnezeu există sau nu. Tu ce zici?”

Acestuia, Buddha i-a răspuns: „E mai bine să nu spunem nimic, nici da, nici nu.”

Discipolul lui Buddha, care-l însoţea în drumul lui, a fost consternat când a auzit cele trei răspunsuri diferite pe care le-a dat maestrul său unei întrebări simple. Aşa că înainte de a se duce la culcare, el i-a zis lui Buddha: „Am fost atât de uluit de răspunsurile tale încât simt că-mi pierd mințile. Ca răspuns la aceeași întrebare – dacă există sau nu Dumnezeu – tu ai spus dimineața că nu, la prânz că da, iar seara că nici nu, nici da.

Buddha a replicat: „Niciunul dintre răspunsuri nu-ţi era adresat ție; ele erau adresate celor care au pus întrebările. Ele nu aveau nimic de-a face cu tine. De ce le-ai ascultat? Cum puteam să-ți fi răspuns ţie, câtă vreme n-ai pus tu întrebările? În ziua în care vei veni cu întrebarea ta, vei primi și răspuns.”

Discipolul a zis: „Dar cu toate astea am auzit răspunsurile.”

Buddha i-a replicat: „Răspunsurile acelea erau destinate altora şi ele erau conforme cu nevoile lor diferite.

Cel care a venit la mine de dimineaţă era un credincios, un teist şi voia ca eu să-i confirm credinţa. Nu ştie dacă există sau nu Dumnezeu. El voia doar să-i dea egoului lui satisfacţia că şi eu susţin credinţa lui. A venit la mine ca să primească susţinere, confirmare. De aceea i-am spus: ‚Nu, nu există Dumnezeu.’ Astfel l-am zguduit din temelii. Nu-l cunoştea pe Dumnezeu; dacă l-ar fi cunoscut cu adevărat, n-ar mai fi venit la mine. Cel care ştie, nu caută confirmarea a ce ştie. Chiar dacă lumea întreagă îl neagă pe Dumnezeu, el va spune: ‚Dumnezeu există; problema negării pur şi simplu nu se pune’. Dar omul acesta încă întreabă, caută să afle; ceea ce ştie el nu e rezultat al înţelegerii lui directe. De aceea a trebuit să-i spun ‚nu’. De fapt, el a încetat să mai caute şi a trebuit să-i dau un ghiont ca să reînceapă căutarea.

Bărbatul care a venit la mine la prânz era un necredincios, un ateu; el crede că nu există Dumnezeu. Lui i-am spus: ‚Există Dumnezeu’. și el a încetat să mai caute; și el voia tot să-i confirm credința ateistă.

Dar cel care a venit seara nu era nici teist, nici ateu. Aşa că nu era nimerit să-l leg de vreo credinţă, căci atât ‚da’, cât şi ‚nu’, leagă. De aceea i-am spus că dacă vrea răspunsul adevărat, e mai bine să păstreze tăcerea şi să nu zică nici da, nici nu. Iar în ceea ce te privește pe tine nu se pune problema, fiindcă tu n-ai pus încă întrebarea.”

(„În căutarea miraculosului” de Osho)