Fericirea e o funcție a faptului de a accepta ceea ce este.
Splendid… Fericirea e o funcție a faptului de a accepta ceea ce este. Dacă accepți ceea ce este, nu există posibilitatea să fii nefericit. Am observat mii de oameni, căutători, necăutători, ancorați în lumea aceasta, ancorați în lumea cealaltă, și în fiecare zi văd același fenomen: oamenii nu sunt cu adevărat interesați să fie fericiți. Nimeni nu pare interesat să fie fericit, deoarece toți sunt gata să sacrifice fericirea pentru orice aiureli: pentru gelozie, pentru posesivitate, pentru furie, pentru ură. Sunt gata să sacrifice fericirea pentru orice prostii. Dar nu sunt gata să sacri ce furia, posesivitatea și gelozia pentru fericire.
Și-atunci cum aș putea să spun că oamenii sunt interesați să fie fericiți? Pe ei îi interesează să fie nefericiți. Nu contează ce spun ei. Eu îi văd că încearcă mereu să fie nefericiți, caută căi și mijloace prin care să fie nefericiți. E realmente un fenomen extraordinar – într-o lume în care nefericirea nu există, omul a creat atâta nefericire. S-a dovedit într-adevăr a fi un creator. Într-o lume în care nu există posibilitatea nefericirii, cum de ai reușit s-o creezi? Ești absolut uimitor. Aveți o măiestrie nemaivăzută dacă ați reușit să creați nefericirea. Sunteți din cale-afară de creativi – din păcate însă, ceea ce creați e iadul.
Fericirea e un fenomen simplu, nu e nevoie de nimic ca să o ai. Trebuie doar să exiști și să fii fericit. Fericirea e o funcție a faptului de a accepta ceea ce este. Dacă nu accepți ceea ce este, vei fi nefericit. Tu spui întruna că vrei să fii fericit, dar încontinuu respingi ceea ce este. Cum ai putea să fii fericit? Acceptă și vezi de unde mai apare atunci nefericirea. S-ar putea să aștepți vieți întregi și nefericirea nu va mai apărea, fiindcă i-ai tăiat rădăcinile.
Dar tu vrei fericire în termenii tăi, cu condițiile impuse de tine. De fapt, pe tine nu fericirea te interesează – altminteri de ce i-ai mai pune condiții? Ai putea spune: „Indiferent cum stau lucrurile, eu sunt gata să fiu fericit pentru că vreau să fiu fericit.” Tu însă spui: „Nu! Mai întâi trebuie îndeplinite condițiile impuse de mine.” Pui condiții imposibile, care nu pot fi îndeplinite.
Ai o iubită – ai putea fi fericit chiar în secunda asta. Dar tu pui condiția ca iubita să-ți promită că te va iubi de-a pururi. De ce să aduci în discuție așa ceva? Cum ar putea cineva să promită asta? Nimeni nu știe ce va aduce viitorul. Iubita ta nu e Dumnezeu, cum ar putea ea să-ți promită asta? Nici măcar zeii nu pot face promisiuni, fiindcă o promisiune înseamnă că viitorul e pecetluit de pe acum. Iar viitorul nu e pecetluit. El urmează căi nebănuite. Așa că tu ceri să-ți promită ceva imposibil. Ea va spune: „Îți promit”, dar tu știi că e ceva fals. Te amăgește și tu știi asta, fiindcă și tu ești o ființă omenească și știi foarte bine că nu se pot face promisiuni legate de viitor.
Ceri ceva imposibil și prin însuși faptul că ceri asta distrugi fericirea. Dacă îți promite, știi că promisiunea e falsă. Cum s-ar putea promite ceva? Mai întâi ceri promisiunea, iar dacă nu îți e oferită, ești nefericit. Dacă îți e oferită, ești iarăși nefericit, indcă știi că e o minciună. Și vei căuta întruna modalități prin care să demonstrezi că ai fost amăgit – „Promisiunea ta a fost falsă.”
Pe măsură ce vă privesc tot mai mult, văd clar că nimeni nu pare interesat să fie fericit. Sunteți gata să pierdeți fericirea pentru orice lucru de nimic. O puteți sacrifica pentru orice idee prostească. Nu sacrificați niciodată nimic pentru fericire.
Matematica e simplă.
Fericirea e o funcție a faptului de a accepta ceea ce este.
(Zice Osho în „Tao trăit”)
